Problema imbatranirii organismelor

batrani

Ati auzit vreodata de Thomas Par, miracolul longevitatii ? Resturile pamantesti ale acestui taran englez se pastreaza in catedrala Westminster alaturi de cei mai de seama oameni ai Angliei, iar in ultimile trei sute de ani numele lui este sinonim cu notiunea de longevitate.

S-a nascut in 1483, a trait 152 de ani, 9 luni si cateva zile si nu exista nici un fel de indoiala cu privire la aceasta varsta. Autopsia i-a fost facuta de celebrul William Harvey, intemeietorul fiziologiei umane si descoperitorul circulatiei sanguine. El a constatat ca in corpul lui Par nu exista anomalii patologice. Stomacul si intestinele ii erau perfect normale. La rinichi si in vezica urinara nu s-a gasit nici urma de de caliculi sau de nisip. Toate organele lui interne indicau o sanatate de fier, asa ca daca nu ar fi fost silit sa se deplaseze la Londra, unde s-a imbolnavit de pneumonie, Par ar mai fi trait inca mult timp.

Desigur, longevitatea lui Thomas Par nu constituie un fenomen izolat. Fiul lui a atins varsta de 127 de ani. Exista date privitoare si la alti longevivi. Un mosier maghiar, Peter Zoltay ar fi trait 185 de ani, iar la varsta de 180 de ani ar fi decedat africana Tense Abzive. John Ravel ar fi trait 172 de ani, iar sotia sa Sarah, 164.

Stim cu totii ca vom imbatrani, dar nu suntem dispusi sa luam acest lucru in serios. Se pare ca nu putini indivizi spera in sinea lor ca vor stabili recorduri de longevitate. Din pacate, doar o mica parte din populatie atinge varsta de 80 de ani, iar centenarii pot fi numarati pe degete, ca sa folosim o expresie mai plastica. De aceea, faptul ca problemele imbatranirii si longevitatii organismelor i-au preocupat in aproape aceeasi masura si pe savantii antichitatii cat si pe cei ai zilelor noastre nu trebuie sa ne mire. Alchimistii, astrologii si vrajitorii evului mediu dadeau chiar recomandari concrete pentru prelungirea vietii, dar, dupa cum se si poate presupune, rezultatele erau mai mult decat deplorabile.

Legenda spune ca in vremurile acelea doar Mefisto l-a daruit pe doctorul Faust cu tinerete vesnica, folosidu-se insa de forte oculte si necunoscute omenirii…

tinerete-vesnica

Cauzele aparitiei batranetii pot fi intelese numai daca cercetarile sunt dirijate spre nivelul unitatii de baza a organismelor vii – celula.

Exista celule nemuritoare ?

Putina lume stie ca exista posibilitatea de a pastra vii, in conditi de laborator, celulele luate dintr-un anumit tesut al organismului uman, pentru o anumita perioada, se intelege. Puse intr-un mediu nutritiv special, celulele acestui tesut continua sa se dezvolte normal si chiar sa se divida intens, dar nu mai mult de 50 de ori ! Apoi mor.

Este interesant de remarcat ca, la inceputul secolului trecut, unul dintre pionierii acestor experiente, Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel, era pe punctul de a convinge oamenii de stiinta din intreaga lume ca unele celule cultivate in mediu artificial sunt practic nemuritoare. timp de peste 30 de ani, celulele din pui de gaina au continuat sa se devolte si sa se divida in eprubete pana in anul 1960, cand microbiologul Heyflick a inceput sa cultive in vitro fibroase umane.

S-a constatat ca aceste celule nu sunt deloc nemuritoare si ca dupa un anumit numar de diviziuni ele pier. Era evident ca unul dintre cei doi savanti comisese erori de experimentare. acesta fusese Carrel. Colaboratorii acestuia au explicat ca pentru prepararea solutiei nutritive in care era tinuta cultura celulara embrionii de gaina trebuiau macinati pana la omogenizare, urmand ca lichidul obtinut sa fie centrifugat. Se stie insa ca pe atunci centrifugele erau destul de primitive, deci unele celule ramaneau intacte in solutia nutritiva. Cultura era astfel mereu intretinuta cu alte celule, care – se intelege – continuau sa se dezvolte.

celule-umane

Nu dupa mult timp a fost descoperit interesantul fapt ca exista totusi celule nemuritoare, constatandu-se totusi ca este vorba de celule de degenerescenta maligna ! Foarte des in asemenea celule (atunci cand sunt umane) pot fi gasiti intre 50 si 350 de cromozomi, in locul celor 46 cat ar fi normal. Cromozomii nu au forma obisnuita si capata cu totul alte culori decat cele traditionale in histologie. Nemurirea este proprie celulelor canceroase, iar toate incercarile oamenilor de stiinta de a prelungi viata celulelor normale crescute in mediu artificial s-au soldat cu insucces.

— Nici ca se putea o dovada mai buna in sprijinul teoriei noastre – au exclamat pe loc adeptii teoriei genetice a batranetii. Nu incape nici cea mai mica indoiala ca imbatranirea este programata in aparatul genetic al organismului !

— Batranetea se datoreste unei serii de greseli intamplatoare care apar in activitatea  „pupitrului de comanda” al celulei si mai exact in molecula ADN care dirijeaza biosinteza proteinelor, replicau adeptii celeilalte teorii. „Fabricile ” celulare de proteine, ribozomii, incep sa produca proteine  „gresite”, care nu dispun de o suficienta activitate biologica. Aceste proteine inactive incarca spatiul celular, ajungandu-se la moartea celulelor. Cantitatea tesuturilor din organism care nu pot functiona incepe sa creasca vertiginos, ceea ce inseamna de fapt imbatranirea acestuia.

Exista o substanta a imbatranirii ?

S-ar parea ca unele cercetari efectuate recent de biochimisti in mai multe tari vin in sprijinul teoriei greselilor intamplatoare. Avem in vedere cercetarile efectuate asupra unei substante proteice descoperite de cunoscutul patolog berlinez Rudolf Virchov in cadavrele cercetate de el, substanta pe care a botezat-o amiloida. Pusa intr-o solutie de iod, aceasta substanta devine rosu-cafenie, iar tratata cu acid sulfuric se albastreste. Lucioasa, destul de tare, cu fibre tisulare usor vizibile, amiloida a fost remarcata in cantitati deosebit de mari la oamenii care au suferit de grave boli infectioase ca tuberculoza, de exemplu, precum si de tumori maligne si de infectii cronice in ficatul, rinichii si splina bolnavilor, provocandu-le astfel moartea. Din aceasta cauza, cercetatorii au denumit-o  „substanta batranetii”.

amiloida
Plagi de amiloida la un bolnav de Alzheimer

Pana nu cu mult timp in urma, cercetarea amiloidei se facea intamplator si sporadic. Ea nu s-a bucurat de o atentie speciala din partea savantilor decat dupa ce a fost descoperita in mari cantitati, sub forma de straturi, si in corpul unor animale domestice batrane, ca pisici, caini, pasari, ba chiar si la albinele salbatice. S-a impus pe loc compararea acestor straturi cu plagile amiloidale descoperite pe creierul batranilor ajunsi la forme avansate de insuficienta mintala si neajutorare. S-a constatat ulterior ca depuneri similare se pot gasi la toti oamenii care au depasit varsta de 65 de ani. Se pune insa intrebarea de ce difera atat de mult cantitatea de amiloida de la organism la organism ? Si care este acel sistem existent in organismul uman care reglementeaza producerea si depunerea amiloidei in creier si in celelalte organe ?

Cautandu-se cu perseverenta raspuns la aceste intrebari, s-a ajuns la relansarea unei ipoteze mai vechi, care afirma ca tesuturile amiloidale nu sunt nimic altceva decat parti din moleculele unui fel de substanta proteica, cunoscuta sub numele de gamaglobulina si care joaca un rol activ in apararea organismului de atacul unor microorganisme patogene.

Aceste presupuneri au fost confirmate de doctorul Glener, care a reusit sa si sintetizeze molecule proteice foarte asemanatoare atat cu amiloida, cat si cu gamaglobulinele. In acest sens, doctorul Glener a declarat ca  „fibrele proteice din tesutul unor oameni in varsta ar putea sa nu fie decat molecule degenerate din sistemul imunitar al omului. Este foarte posibil ca vreun mecanism tinand de sistemul imunitar al omului sa iasa din functiune, ceea ce duce la obtinerea de proteine defecte”.

Dupa toate cele spuse pana aici, se poate admite ca existenta unei substante a batranetii  – amiloida, sau de alta natura – nu este deloc exclusa. Teoria genetica a batranetii contine insa elemente mai atragatoare si mai plauzibile. obiectiv privind lucrurile, s-ar parea ca diverse specii de organisme au durata de viata programata in substanta ereditara a celulelor.

V. Svestarov, Problema imbatranirii organismelor

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s