Se stie ca actiunea daunatoare a radiatiei ionizante asupra organismelor vii a fost confirmata imediat dupa remarcabilele descoperiri ale lui Röntgen, Becquerel si ale sotilor Maria si Pierre Curie. Lugubrele ciuperci ale exploziilor primelor bombe atomice de deasupra oraselor japoneze Hirosima si Nagasaki, accidentele nucleare de la Cernobal si Fukushima au pus omenirea in fata unui fapt foarte primejdios.
Arma nucleara nu constituie o amenintare numai prin teribila putere a valului exploziv, oamenii avand de suferit in primul rand de pe urma actiunii distrugatoare a radiatiilor emanate la explozie – de o deosebita intensitate, de o mare capacitate de penetratie si de o considerabila persistenta.
Biologii si medicii din intreaga lume au fost astfel confruntati cu necesitatea studierii influientei radiatiilor asupra organismelor si tratarii bolii de iradiere in toate formele ei de manifestare.
In procesul unei evolutii multimilenare, celulele organismului noetru s-au invatat sa distinga cu maxima exactitate care din elementele mediului incojurator il sunt daunatoare si care ii sunt utile. Mai mult, impotriva intrusilor el a ridicat un splendid sistem de aparare, al carui luptatori – celulele specializate – depisteaza si trec la imediata distrugere a musafirilor nepoftiti. Sistemul imunitar al organismului uman este remarcabil din toate punctele de vedere. Avem de a face cu un sistem orientat cu exactitate,rezistent, rapid si eficient. Fata de radiatiile ionizante, dupa cum s-a putut constata, este insa total lipsit de aparare.
Amplele date experimentale de care dispunem astazi, precum si studierea unui numar destul de insemnat de persoane iradiate confirma ca aparitia complicatiilor infectioase in urma iradierii se datoreste scaderii fortei de imunitate naturala a organismului. Tuturor le este cunoscut tristul fapt ca atunci cand un organism viu a fost supus unei doze mari de radiatii (peste 500 rontgeni), el moare imediat. Putina lume stie insa ca o cauza principala a acestui fapt o constituie inhibarea fortelor imunitare ale organismului si infectia bacteriana care o urmeaza.
In conditii normale, in organismul animalelor si al omului se afla numeroase si extrem de diverse microorganisme nepatogene, adica microorganisme care nu cauzeaza boli infectioase. Mai mult, unele sunt pe deplin „imblanzite”, luand parte chiar la o serie de procese vitale, ca, de exemplu, la digestie. Filtre biologice, ca invelisul mucozital al intestinelor, splinei, rinichilor, ficatului si ganglionilor limfatici nu permit ca aceste bacterii sa ajunga prin sange in alte organe.
Cand activitatea normala a acestor „filtre” este dereglata de radiatii, o mare parte a microflorei bacteriene se indreapta fara a intampina vreun obstacol spre toate tesuturile si organele organismului iradiat. Procesul de inmultire a bacteriilor intrate in organism se desfasoara extrem de rapid, toxinele secretate de ele ducand de indata la uciderea organismului iradiat. Acesta este, in linii mari, tabloul tipic al asa-zisului proces autoinfectional.
Slabirea imunitatii naturale este cat se poate de evidenta in cazurile cand organismele iradiateau fost inoculate cu microorganisme fata de care ele dispun de o imunitate naturala.
Refacerea rezistentei naturale dupa iradiere cu doze medii nu poate interveni in mai putin de o luna. Trebuie subliniat ca, in majoritatea cazurilor, sensibilitatea marita la infectii a organismului iradiat se datoreste faptului ca rezistenta sa naturala la infectii este scazuta si nu virulentei sporite a microorganismelor aflate in corpul organismului iradiat.
Factorii care determina scaderea sau chiar deplina anihilare a imunitatii naturale a organismului in urma iradierii pot fi de natura diferita. O sensibilitate deosebita la radiatia ionizanta o manifesta lifocitele si plastocitele – celule aflate in stransa legatura cu procesul de formare a anticorpilor. Cercetarile experimentale au dovedit ca la foarte scurt timp dupa iradiere cu doze mari de raze rontgen sau gama, celulele care formeaza anticorpii dispar din sange. Numarul lor se reduce simtitor in maduva oaselor, splina si ganglionii limfatici. S-a constatat ca agentul ionizant deterioreaza ireparabil asa-numitele fagocite – celulele care inglobeaza si distrug bacteriile patrunse in organism.
Daca la acesti factori adaugam si profundele schimbari intervenite in sinteza si activitatea unor sisteme enzimatice de mare importanta pentru organism, este usor de inteles starea de totala sau partiala lipsa de aparare a organismului iradiat fata de microorganismele patrunse din mediul extern sau intern.
Pana in prezent, una dintre cele mai importante metode pentru tratarea animalelor sau oamenilor iradiati o constituie izolarea lor in incaperi complet sterile. Bolnavii sunt instalati intr-un mediu lipsit de orice microflora bacteriana: aerul, apa, si alimentele sunt sterilizate prin sisteme speciale. Aceste masuri „drastice” sunt necesare pentru a feri organismul bolnav de microbii si virusii pe care el, in stare normala, i-ar birui cu usurinta. Izolarea ofera sistemului imunitar atacat posibilitatea de a se reface, redobandindu-si rolul de aparare al corpului.
O alta metoda eficienta de lupta impotriva complicatiilor infectioase ale bolii de iradiere o constituie aplicarea unor preparate imunosupresive. S-a demonstrat ca tratarea cu antibiotice lungeste simtitor viata organismelor iradiate. Din pacate, in aplicarea acestei terapeutici nu s-a ajuns inca la un efect curativ total, ci numai la reducerea intesitatii procesului infectional. Pentru deplina vindecare a organismului iradiat sunt necesare stimularea si refacerea rezistentei naturale a organismului inhibata de actiunea radiatiilor.
Dereglarea imunitatii prin iradiere vine uneori in ajutorul medicinii. In ultima vreme, iradierea este folosita pentru inhibarea imunitatii de transplantare, mai ales in cazul transplantului de maduva osoasa. S-a demonstrat, printr-o serie de experiente, ca animalele suporta cu usurinta acest transplant. Metoda a fost folosita prima oara pentru vindecarea a cinci fizicieni din fosta Yugoslavie iradiati ca urmare a avariei unui reactor nuclear.
In afara de dezvoltarea unei forme acute sau cronice de boala de iradiere in urma actiunii radiatiei ionizante, in organismul iradiat poate incepe un proces de transformare rapida a celulelor normale in celule cu degenerescenta maligna (canceroase). Proprietatile cancerigene ale energiei iradierii sunt de mult demonstrate prin experiente efectuate cu animale, precum si clinic in cazul oamenilor. Pot fi, de exemplu, mentionate imbolnavirile de leucoza printre medicii radiologi, cancerul profesional etc.
Pana in clipa de fata savantii nu pot gasi o explicatie satsfacatoare a vulnerabilitatii sistemului imunitar al organismului la radiatiile ionizante.
Imunologia radiatiei iese de acum din cadrul restrans al imunologiei infectioase. In prezent ea este in modul cel mai strans legata de problemele imunologiei generale, imunochimiei, oncologiei si geneticii.
V. Svestarov, Radiatia ionizanta si imunitatea
ORIZONT ALTERNATIV 